«Universitate – cimitir al tineretii mele…»
Astfel spunea o colega de facultate, mai in gluma, mai in serios, adoptand versul bacovian la realitatea sa. Zambind, ii raspundeam ca inteleg ce are in vedere si ca s-ar putea sa aiba dreptate.
Am absolvit facultatea de zece ani, dar deseori ma duce gandul la cei cinci ani petrecuti la Universitatea Pedagogica. Am amintiri frumoase, dar si unele de alta natura.
Sunt de parerea ca sistemul universitar din Moldova lasa multe de dorit pana a fi unul modern. Ma refer in particular la continutul si organizarea studiului.
Anul intai a fost pentru mine si multi din colegii mei o mare dezamagire. Intorcandu-ma din Romania, unde absolvisem liceul, ma asteptam la aceeasi atmosfera destinsa, relaxata si placuta, pe care o avusem in etapa anterioara de formare. Si mai important – eram avida de cunostinte noi. Spre marea mea mirare, insa, a trebuit sa constat ca eram obligata sa «consum» o sumedenie de cursuri, unele inutile, supraaglomerate si uzate ca continut. Iar la prima sesiune am avut emotii mai mari decat la bacalaureat. Multi ditre colegii mei au trebuit sa paraseasca facultatea dupa aceasta proba. Sunt de acord ca in primul an de studiu trebuie sa se faca o selectie. Trist a fost ca au plecat si colegi inteligenti, bine pregatiti, care pur si simplu n-au rezistat presiunii psihologice, sau nu s-au orientat in «jungla de cunostinte». Am avut putini profesori care ne-au incurajat. Majoritatea erau indiferenti, sau le facea placere sa-i sperie pe cei «slabi de fire». Multi colegi absolvisera scoala medie din sat, nu fusesera niciodata plecati de acasa si aveau nevoie de ajutor, pentru a se putea orienta. Este exemplul si colegei mele cu citatul, care desi in scoala fusese o eleva excelenta, sustinusera foarte bine examenele de admitere, a trebuit in primul an de studiu sa sustina de cateva ori unele examene si colocvii, pana a putea promova. Atmosfera generala chiar adia uneori a plumb si cenusiu.
Deseori ma bantuia gandul sa renunt la studiul de la Universitatea Pedagogica. Totusi nu am facut-o, sperand ca in anii ulteriori voi avea mai multa satisfactie. Sau poate eram prea conservativa, si vroiam sa duc lucrul inceput pana la capat.
Mi-as fi dorit, in anii superiori, sa studiez in profunzime un domeniu. Din pacate, ma tem ca nu am reusit sa fiu foarte buna in ceva anume. Aveam atatea cursuri, care trebuiau parcurse, pentru a promova mai departe, si-mi ramanea putin timp pentru cursurile favorite. Se propuneau prea putine cursuri facultative, totul era obligatoriu, neavand dreptul sa alegem.
Sunt de parerea ca studiul ar fi fost cu mult mai placut si util, daca prevedea mai putine obiecte, insa cu un continut interesant, adaptat timpului si bine structurat. Ma intreb ce procent din puzderia de informatie acumulata a fost de valoare si am reusit s-o retin. Vreo 30 de procente?
Iar profesorilor le-as recomanda sa acorde mai mult timp comunicarii cu studentii, care au nevoie de motivare, sustinere si incurajare intelectuala si morala. Mai ales acum, cand parintii multora sunt departe. Iar multi nu vad rostul studiilor serioase.
Din fericire am avut si cursuri predate la nivel si actuale, ce mi-au motivat prezenta la unversitate. De aceea vreau sa-mi exprim recunostinta celor profesori care au stiut sa ne incurajeze, sa ne orienteze, acordandu-ne libertatea de a ne forma propriile idei si de a alege. Poate ca numai datorita lor, as putea avea rezerve fata de citatul din titlu : «Universitate – cimitir al tineretii mele».
N.B. Sper ca intre timp situatia s-a schimbat spre bine la Universitatea Pedagogica, cel putin aceasta mi-as dori.
Tags: Basarabia, Universitati
June 26th, 2009 at 7:34 pm
Aşa este, Angela, sistemul de învăţământ. Dacă vrei să capeţi cunoştinţe şi abilităţi care să-ţi prindă cu adevărat bine pe viitor, trebuie să te autoinstruieşti în anii de facultate. Problema e cât timp şi câtă energie îţi mai rămân după ce îţi încarci memoria cu materii şi informaţii perimate şi inutile. Învăţământul nu reuşeşte să se adapteze rapid la noile cerinţe. Iar această stare de fapt este semnalată în toate statele. La noi, fireşte, situaţia este mai proastă decât în multe alte state. Şi, totodată, mă bucur că avem foarte mulţi tineri inteligenţi şi ingenioşi, care, poate, după potenţial, îşi depăşesc profesorii de pe acum.
June 27th, 2009 at 7:03 pm
Da, Eleonora, sunt de acord ca, in pofida sistemului de invatamant imperfect, avem si tineri bine pregatiti si ingeniosi. Intrebarea este, insa, cati din absolventii institutiilor superioare de invatamant se cred specialisti de varf – in raport cu cantitatea de universitati pe care le avem (pe metru patrat:))? Si daca in universitati, care ar trebui sa fie nucleul intelectual al societatii, sunt atatea probleme, ce sa ne asteptam de la celelalte domenii ale societatii moldave? Cine daca nu intelectualii trebuie sa fie interesati in primul rand de progresul si modernizarea societatii?
July 2nd, 2009 at 10:30 pm
Uite ca am sa te dezamagesc si am sa-ti spun ca nu s-a schimbat nimic…in bine. Aceleasi ore plictisitoare, aceiasi profi batrani care iti citesc de pe un xerox …De fapt, nu prea ma duc la ore, pentru ca nu am ce invata…
PS. Nu am restante
July 3rd, 2009 at 4:50 pm
Banuiesc chiar ca situatia din univirsitati s-a inrautatit, de cand am absolvit eu in 1999… Pe atunci, cel putin, se intalnea rar fenomenul mituirii profesorilor. Si desi existau putini profesori buni, totusi mai erau. Acum banuiesc ca sunt si mai putini, catedrele “neinprospetindu-se” cu cadre tinere-competente. Dupa cum am observat, fiind studenta, apoi activand la universitate, politica de selectare a cadrelor tinere nu este obiectiva. Nu intotdeauna criteriul competentii domina, din pacate. In plus, tinerii absolventi nu sunt interesati sa ramana la facultate.
In privinta restantelor…, acum cred ca nici nu e “rentabil” sa lasi restantieri