Pancreasul – prima redută împotriva cancerului
Atenție: Acest articol face parte dintr-o serie mai lunga de articole.
Teoria Trophoblast a cancerului: scurtă descriere
Cancerul – o boală fară de leac?
Ce este cancerul?
Medicina modernă consideră celulele cancerigene ca fiind străine corpului. Dacă această teză este corectă, atunci de ce sistemul imunitar nu atacă aceste celule, pentru a le distruge? Se pare că natura le-a înzestrat cu un mecanism efectiv de apărare împotriva sistemului imunitar.
“Teza trophoblast” a cancerului oferă următoarea explicaţie la întrebarea de mai sus. Globulele albe din sânge (limfocitele, leucocitele si monocitele) au funcţia de a ataca și distruge tot ce este străin în corp. Aceste globule, precum și celulele trophoblast au învelişuri încărcate cu sarcini negative. Pentru a-şi îndeplini funcţia, globulele albe trebuie să se apropie de corpul străin, să-l izoleze și apoi să-l distrugă. Acest mecanism nu funcţionează asupra trophoblastului, deoarece sarcinile de acelaşi semn de pe suprafaţa lor împiedica globulele albe să se apropie ca “să-și facă datoria”.
Deci pentru ca sistemul imunitar să poată ataca celulele trophoblast, este necesar mai întâi să fie dezactivat învelişul de sarcini negative al acestor celule. Prof. Beard, autorul “teoriei trophoblast” a cancerului, observase încă la începutul secolului trecut că trophoblastul ce se formează în timpul sarcinii și care se comportă exact ca celulele cancerigene, crește și se dezvoltă numai până în săptămâna a opta a sarcinii, apoi această activitate dispare. Explicaţia dată de el acestei încetări bruşte a activităţii tophoblastului este că în săptămâna a opta a sarcinii începe sa funcţioneze pancreasul fătului, iar enzimele produse de pancreas sunt în stare să distrugă învelișul protector al celulelor trophoblastului, adică a celor cancerigene, astfel lăsându-le fără nici o apărare în fața sistemului imunitar, care le atacă și le distruge.
Din cele spuse reiese că pancreasul ar trebui foarte rar să fie atacat de cancer, din simplu motiv că are în surplus enzime, ce pot dezactiva învelişul protector al celulelor cancerigene. Din păcate pancreasul, ca și alte organe, este relativ des atacat de cancer. “Teoria trophoblast” explică aceasta prin faptul ca enzimele pancreasului trebuie să fie “activate” de către alte enzime, ce se află în intestinul subțire, pentru a putea acţiona împotriva cancerului. Ca argument aici este adus faptul că duodenul (locul unde se eliberează enzimele pancreasului în intestinul subțire) este foarte rar atacat de cancer, iar frecvenţa cu care o anumita regiune a intestinului subțire este atacată de cancer, este invers proporţională cu distanţa la care se află acesta regiune de duoden.
Astfel natura i-a dat pancreasului înalta funcție de a ține celulele trophoblast sub control și de a împiedica apariția cancerului. Ce se întâmpla însă atunci când din cauza vârstei, sau a unor boli ale pancreasului, numărul de enzime generate de pancreas nu mai este suficient, “pentru a ține în șah” cancerul?
Natura are și pentru aceste cazuri o soluție, care se numește Vitamina B17. Unul din următoarele articole îl voi dedica acestei vitamine.
